Un spaniol care lucrează în Spania a povestit experiența prin care a trecut după ce s-a vaccinat anticoronavirus în cadrul unui studiu clinic realizat de Universitatea Oxford, dar și despre ceea ce l-a determinat să ia această decizie.
Mii de voluntari din Marea Britanie, Brazilia și Africa de Sud au fost deja vaccinați anticoronavirus în urmă cu două luni și jumătate, iar majoritatea nu au avut reacții adverse, iar unii au avut doar unele minore.
Juan Pons, un asistent medical care lucrează de peste 20 de ani în unitățile de Terapie Intensivă din Marea Britanie, a povestit pentru Știrile TVR experiența prin care a trecut după ce s-a vaccinat, dar și ce l-a determinat să ia decizia de a participa la studiu clinic.
„Eu sunt asistent medical, organizez tot departamentul, fac parte din echipa de conducere a Spitalului General din Sheffield, orașul unde locuiesc. Am plecat în Marea Britanie în urmă cu 20 de ani pentru că nu găseam de lucru în Spania. La începutul lunii martie am avut o întâlnire la spital pentru că eram îngrijorați de impactul COVID asupra noastră. Vedeam deja ce se întâmplă în Spania și în Italia, în China și am hotărât să restructurăm spitalul.
Una dintre măsurile pe care le-am luat a fost să triplăm numărul ventilatoarelor la ATI. Și, bineînțeles, asta a însemnat mai mulți asistenți medicali, iar eu, cum lucrasem în urmă cu 15 ani la terapie intensivă, am hotărât să ies din birou și să îmi pun din nou uniforma de infirmier pentru a lupta alături de colegii mei. Și acolo am început să simt frustrarea COVID-ului, teama și singurătatea pe care le provoca pacienților mei. Am început să urăsc virusul și ura s-a amplificat pentru că în vârful epidemiei îmi lua pacienți zilnic. A fost cea mai grea perioadă din cariera mea”, a povestit asistentul medical.
„Familia mea s-a speriat, în special soția nu a primit bine vestea, pentru că m-a întrebat atât: care este cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla? Și, bineînțeles, nu am vrut să o mint. Fiindca semnasem o hârtie și cum vaccinul este deocamdată experimental, scria absolut tot ce s-ar putea întâmpla, de la cel mai mic la cel mai grav lucru. Iar ultima frază era: în cazuri excepționale poate produce șoc anafilactic și moartea. Atunci, soția s-a speriat, și-a pus mâinile în cap și nu mi-a mai vorbit trei zile.
Dar eu m-am gândit tot timpul la partea pozitivă, că ceea ce puteam câștiga este mult mai important decât ceea ce aș putea pierde. Putem câștiga lupta cu COVID, liniștea, să ieșim pe stradă, să îi îmbrățișăm pe cei dragi, să trăiască fără anxietatea care crește cu fiecare zi când merg la serviciu.
De asemenea, un lucru care mi-a ușurat decizia a fost că doctorița Gilbert, cea care a creat vaccinul, l-a administrat și celor trei copii. Iar eu am zis că dacă o mamă este atât de sigură pe vaccinul ei încât îl dă propriilor copii, înseamnă că probabilitatea să mi se întâmple ceva este foarte mică. În final, mi-am spus: ce se va întâmpla dacă nu sunt voluntari? Nu va exista un vaccin!”, a punctat Juan Pons.
„Vaccinul mi l-au făcut pe 5 iunie și acum trebuie să vadă dacă este eficient. Este întrebarea de un milion de dolari! Dacă este suficientă cantitatea de anticorpi și celule T pentru a ataca și omorî virusul înainte să intre în plămâni. Pentru că prima dată atacă plămânii. Răspunsul la această întrebare îl vom afla în septembrie sau octombrie. (…) De asemenea, zilnic, completez un jurnal electronic unde scriu simptomele, de exemplu dacă îmi pierd mirosul sau gustul, dacă mă simt rău. Dacă, la un moment dat, sunt îngrijorați de vreun simptom două zile consecutiv, atunci mă sună și trebuie să intru în carantină. Suntem în așteptare. Chiar dacă pare crud, ceea ce așteaptă cei de la Universitatea Oxford este ca eu să mă infectez, dar într-un mod natural, nu intenționat. De aceea ne-au luat pe noi, asistenții din prima linie, să fim voluntari. Pentru că, matematic, probabilitatea ca noi să ne infectăm este mult mai mare”, a explicat Joan Pons.
„Eu nu am avut niciun simptom, un pic m-a deranjat brațul unde mi-au făcut vaccinul, dar au fost alți voluntari care au avut ceva dureri de cap, stare de rău, dar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, ceea ce înseamnă că oficial vaccinul este sigur. Eu prefer să îmi fie rău o zi, două decât să îmi pun viața în pericol, să mă atace virusul și chiar să mă ucidă. În cei 23 de ani de experiență ca asistent medical, nu am văzut pe nimeni să moară din cauza unui vaccin, dar am văzut mulți care au murit fiindcă nu s-au vaccinat”, a punctat acesta.
„Suntem în faza a treia, care presupune testarea pe mii de persoane. Universitatea Oxford, de exemplu, l-a administrat la aproape 20 de mii de persoane: 10 mii în Marea Britanie, 6.000 în Brazilia, 3.000 în Africa de Sud și se testează eficiența. De asemenea, se cercetează diferența între o doză sau două. Eu am primit una singură, dar sunt voluntari care au primit două doze. Se verifică și cât durează celulele T, pentru că anticorpii ar trebui să dureze minim șase luni, adică perioada de iarnă, când virusul e mai puternic. Dar toate rezultatele se vor vedea în septembrie sau octombrie, când vom trece la faza patru, ultima, cea de producție. Eu cred că va fi pe piață până de Crăciun”, a explicat asistentul medical.
De asemenea, acesta i-a mărturisit că i-a fost frică în perioada epidemiei „când am ajuns la ATI, trebuia să intru, îmi pusesem tot echipamentul și am avut un atac de panică. Am paralizat! Fiindcă în ziua anterioară îmi murise un pacient de vârsta mea. Și mi-a mai fost frică în noaptea dinaintea vaccinului”.